7 obiceiuri care vă țin pe loc

Problema este că, deseori și mai ales atunci când facem forex trading, nici măcar nu știm că le avem. Chiar dacă știm despre ele, atunci când vine vorba de tranzacționare, trebuie să muncim din greu pentru a contesta raționamentul nostru în urma luării deciziilor noastre.



Cu toate că aceste prejudecăți sunt comune, vrem în mod special să ne concentrăm asupra a ceea ce se numește părtinire "cognitivă" și "emoțională". Acestea au fost studiate în domeniul psihologiei, economiei și acum în mainstream-ul a ceea ce se numește finanțe "comportamentale". Merită să subliniem 7 principalele prejudecăți care pot (și probabil vor) afecta propria dvs. tranzacționare. Întrebarea este: de câte dintre acestea ați fost afectat și ce puteți face pentru a încerca să le preveniți?

Confirmarea: înseamnă că avem tendința de a căuta informații cu care suntem de acord. Adresați-vă următoarea întrebare: de câte ori ați plasat un ordin, apoi ați stat acolo și ați văzut că a evoluat împotriva direcției pe care o așteptați? În regulă, asta se întâmplă des, fără îndoială, dar apoi cât de des ați ieșit și ați căutat informații sau titluri sau sfaturi "expert" despre acea pereche valutară care să vă fi spus de ce ați avut dreptate?

Efectul de înzestrare înseamnă că tindem să apreciem ceva mai mult după ce îl deținem pentru o perioadă de timp. Într-un studiu clasic, elevilor li sa dat o cană și au fost întrebați cât de mult ar fi cerut pe ea pentru a putea cumpăra un stilou la fel de valoros. Experții au constatat că prețul mediu pentru care ar fi vândut cana a fost de două ori mai mare. Cugetați!

Prin "efectul de recurență",în mod esențial, avem impresia că experiența noastră recentă poate deveni punctul de referință pentru ceea ce se va întâmpla în viitor. Acest lucru ar putea veni prin intermediul performanțelor noastre comerciale recente, cum ar fi un profit sau sau o pierdere recentă, care ne-ar afecta foarte mult, sau o anumită știre sau informații de care am auzit recent, formând baza pentru luarea deciziilor noastre. Acest lucru poate avea consecințe grave pentru noi ca și traderi, deoarece ne subminează capacitatea noastră de a forma o decizie obiectivă asupra unui trade. De ce? Pentru că avem tendința să ne concentrăm prea mult pe cele mai recente tranzacții sau informații pe care le-am găsit navigând net-ul.

Eroarea pariorului este situația în care credem că probabilitățile viitoare sunt modificate de evenimentele anterioare, când, în realitate, ele rămân neschimbate. Se numește "eroarea jocurilor de noroc" datorită scenei des întâlnite a unui joc de masă la cazino (roata mesei de ruletă este una bună), când bila pică numai pe negru. Oamenii văd acest lucru și cred că "nu ar putea face acest lucru din nou" și să vor încerca să parieze pe altceva, când șansele, statistic, sunt ca bila să mai pice pe negru.

Efectul "bandwagon" este înclinația noastră de a face sau de a crede lucrurile doar pentru că alții fac același lucru. De asemenea, cunoscut sub numele de "gândire de grup" poate duce la probleme grave de tranzacționare;

Ați putea numi următorul lucru și efectul "Știam tot timpul". De câte ori ați auzit pe cineva spunând aceste cuvinte în viața de zi cu zi (să nu mai vorbim în tranzacționare)?

Supra-încrederea în calitate de traderi ne permite să credem că suntem superioi în tranzacționarea noastră, ceea ce duce în cele din urmă la... decizii proaste.

Țineți cont că pentru a avea câștiguri forex nu trebuie să cădeți în păcatele hrănirii acestor probleme.

Voting postare: 0

0 Commentarii:

Spune-ţi opinia


Articole asemănătoare

21 cele mai citite cărţi despre trading

21 cele mai citite cărţi despre trading

Orice trader își dorește să aibă o carieră de succes, iar aceasta implică mult efort, perseverență și bineînțeles, cunoștințe în domeniul financiar. Procesul de studiere a tradingu..
  •   0
  •   0
  •   3548
  •   0
Ce este Scalpingul în Forex trading?

Ce este Scalpingul în Forex trading?

Orice trader are nevoie de anumite strategii și tehnici de tranzacționare pentru a-și atinge obiectivele de profit pe bursă. Una din cele mai profitabile forme de trading este scal..
  •   0
  •   1
  •   1612
  •   0
6 cele mai bune strategii de trading bazate Price Action

6 cele mai bune strategii de trading bazate Price Action

Nu de puține ori vei întâlni, indiferent că discutăm de forumuri, blog-uri sau site-uri cu tradiție, planșe efectiv sufocate de indicatori (matematici). Dacă te vei uita și la poze..
  •   1
  •   0
  •   380
  •   0
x

Abonare la Newsletter!


Vrei să fii un om bine informat?
Doar așa îți poți gestiona economiile corect.

Abonează-te la Educație!

Vă mulțumim!