Câteva motive bune ca să investesc în aur?

Aurul a fost și este (cel puțin deocamdată) un bun cu un rol financiar deosebit de important. Pentru a înțelege motivele pentru care investiția în aces prețios metal este o idee bună, haide, mai întâi, să trecem în revistă câteva aspecte.

Factorii care influențează prețul aurului

CEREREA ȘI OFERTA.
Evident, ca în cazul oricărui instrument financiar, prețul este determinat de echilibrul dintre cerere și ofertă. Când oferta scade sau cererea crește, prețul crește și invers. Scăderea ofertei poate fi determinată, spre exemplu, de creșterea costurilor de extracție și transport, respectiv de creșterea prețului petrolului, așa cum se întâmplă în țările cu o situație politică tensionată. Pe de altă parte scăderea costurilor amintite sau găsirea unei noi surse extractive duc la creșterea ofertei. Foarte interesant este și următorul aspect: aprecierea în sine a prețului aurului duce la o cerere și mai mare a acestuia care, drept efect, determină aprecierea prețului. Bineînțeles că și situația socio-economică a țărilor "producătoare" de aur are un impact asupra prețului acestuia. Printre ele se numără Australia, China, Rusia, U.S.A., Canada, Mexic și Uzbekistan.

POLITICILE BĂNCILOR CENTRALE.
Cum aurul reprezintă, până la urmă, o formă de monedă în sine, fiind o veritabilă variantă de conservare a valorii valutelor precum, să zicem, USD, deciziile ce afectează aceste valute și care vin de la președintele băncii centrale respective afectează implicit și prețul aurului. Din acest motiv când investitorii nu sunt mulțumiți sau situația politico-economică nu le surâde, au loc conversii masive, respectiv vânzarea valutei și cumpărarea de aur. Practic investitorii își redirecționează investițiile către un loc sigur, un 'safe-heaven'.

ȘTIRILE CU IMPACT ECONOMIC.
În acest rol se regăsesc știrile care afectează dolarul american (USD). Aceste știri sunt: rata dobânzii ("interest rate"), produsul intern but ("gross domestic product" - GDP) sau rata șomajului ("unemployment rate"). Evident, mai sunt și altele, dar acestea au cea mai mare influență. Ei bine, dacă aceste știri sunt în detrimentul USD, cum USD este privit ca moneda de rezervă mondială, investitorii, cum spuneam mai sus, își vor redirecționa investițiile către aur. Prin urmare, când USD se depreciază, aurul se apreciază.
Acum, că ne-am lămurit în linii mari, să vedem care sunt motivele pentru care este bine să investești în aur.

Motive bune ca sa investesc în aur

PENTRU A MA PROTEJA FAȚĂ DE EFECTELE INFLAȚIEI.
În situația în care economia unui stat trece printr-o perioadă precară, cel mai adesea se va proceda la micșorarea ratei dobânzii și tipărirea de monedă. Cum atunci când în piață este multă monedă (crește oferta de monedă) și valoarea ei este oricum scăzută dat fiind rata dobânzii, efectul este acela al scăderii puterii de cumpărare a respectivei monede. Însă redirecționarea "puterii de cumpărare" prin investiții în aur, conservă puterea de cumpărare ceea ce se traduce prin "imunitate la inflație".

PENTRU A TE PROTEJA DE INSTABILITATEA ECONOMICĂ.
Cum aminteam mai sus, în vremuri tulburi, de tensiune socio-politică și economică, valoarea valutelor scade drastic, însă aurul "profită" de aceste momente pentru a se aprecia. Istoria a arătat cazuri în care banul nu mai avea nici o putere de cumpărare, însă cei care au avut aur, au reușit să treacă cu o relativă ușurință (cel puțin în ceea ce privește latura economică) de respectiva perioadă.

INVESTIȚIE PE TERMEN LUNG.
Cum țările producătoare de aur vor susține multă vreme de acum încolo producția acestuia și deci prețul îi va crește încet și sigur, o idee bună este să investești în aur, pe termen lung și nu neapărat să speculezi doar oscilațiile prețului acestuia pentru a obține profit din diferență. Exact precum BITcoin poate oferi profit atât pentru investitor cât și pentru speculator, la fel poate face și aurul, așa că o idee este aceea a investiției de maniera "cumpără și așteaptă", chiar dacă așteptarea poate dura ani, deoarece ea își va arăta beneficiile.

DIVERSIFICAREA PORTOFOLIULUI.
Aici surprind ideea precedentă, doar sub o altă formă. Până la urmă, este bine să încerci să obții profit din diferite surse, începând cu economiile, serviciul, afacerea, câștigurile care vin din diferitele lucruri pe care le faci în timpul liber etc. BITcoin a fost și el o variantă (și poate că va și rămâne), dar cu siguranță aurul este o variată de obținere a profitului. A investi înseamnă nu "a-ți pune toate ouăle într-un singur coș", ci din contră, a pune câteva într-unul, câteva într-altul ș.a.m.d. Deci, orice sursă de venit, mai mică sau mai mare, dar diferită, este mereu o idee bună. Prin urmare, să ai în vedere și această variantă.

Evident, investiția în aur nu trebuie să presupună sume enorme. Ca în orice investiție, nu investi mai mult decât suma de care te poți lipsi!

Voting postare: 0

0 Commentarii:

Spune-ţi opinia


Articole asemănătoare

Investițiile în titluri de stat

Investițiile în titluri de stat

Astăzi voi scrie despre un subiect tot mai des abordat pe forumurile despre investiții și tranzacționare, și anume – investiția în titlurile de stat. Mulți vor să își investească o..
  •   1
  •   1
  •   850
  •   0
Investiții pe piața de capital

Investiții pe piața de capital

Mulţi dintre cei care au un capital şi vor să îl investească pe termen lung, îşi pun întrebarea cum se poate câştiga din investiţiile pe piaţa de capital. Ce este piața de capita..
  •   0
  •   0
  •   1166
  •   0
Motivele pentru care merita sa investesti in Ripple

Motivele pentru care merita sa investesti in Ripple

Ripple incepe sa devina o criptmoneda tot mai puternica, pretul sau fiind, mai nou, in avangarda, inregistrand cresteri de peste 20% in market cap. In acest articol voi scrie despr..
  •   0
  •   0
  •   4218
  •   0
Cum tranzacționăm cu petrol pe bursă

Cum tranzacționăm cu petrol pe bursă

Mai întâi de toate, este bine să înțelegi câteva aspecte ce țin de tranzacționarea petrolului. De ce este valoros? Importanța lui stă în aceea că este util dincolo de a ne alim..
  •   0
  •   0
  •   368
  •   0
Cum tranzacționăm acțiuni, metale și mărfuri prin CFD?

Cum tranzacționăm acțiuni, metale și mărfuri prin CFD?

CFD este acronimul pentru "contract for difference" (contract pe diferență). CFD-urile sunt instrumente financiare care urmăresc prețul bunului care le stă la bază. Astfel, dacă di..
  •   0
  •   0
  •   369
  •   0
Cum sa te folosesti de petrol si alte metale pentru a tranzactiona.

Cum sa te folosesti de petrol si alte metale pentru a tranzactiona.

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac traderii Forex este că tind să funcționeze într-un oarecare vid. O mare parte din vină pentru acest lucru o are atracția Forexului î..
  •   0
  •   0
  •   191
  •   0
x

Abonare la Newsletter!


Vrei să fii un om bine informat?
Doar așa îți poți gestiona economiile corect.

Abonează-te la Educație!

Vă mulțumim!