Ce să fac cu pierderile?

Din păcate pierderile sunt cele mai puternice elemente cu impact negativ asupra sferei emoționale. Nu de puține ori o pierdere, în cazul unui trader începător, duce la manifestarea unor emoții de ordin negativ care, însele, sunt nimbul unui lanț de decizii ce nu face altceva decât să cauzeze alte pierderi. Trade-ul intră astfel într-un ciclu vicios în care ultima pierdere îl determină să mai deschidă o tranzacție, care de cele mai multe ori este tot una pierzătoare, pierdere ce-l face să deschidă alt ordin s.a.m.d. până când are loc falimentarea contului de tranzacționare.

Pentru a evita astfel de situații trader-ul trebuie să cunoască și mai ales să aplice câteva lucruri.

În primul rînd, pierderile sunt inevitabile. Până la urmă și în viață, oricât de calculat ai fi, se mai întâmplă să pierzi, atât lucruri mărunte cât și altele foarte importante, cu sau fără directa ta implicare. Pur și simplu așa este făcută viața. Dar să nu uităm că mai și câștigi, de asemenea și lucruri mărunte și lucruri importante, din noroc, prin muncă, cu sau fără influențe din partea ta sau a altora. Precum în viață așa și în tranzacționare: se mai întâmplă să și pierzi. Oricine ar vrea să aibă doar câștiguri atunci când tranzacționează la bursă, dar, evident, este utopic să vrei așa ceva. Natura lucrurilor este de așa manieră încât imperfecțiunea este o parte integrată a realității. Și, să fim sinceri, că fără ea tot nu ar fi bine. Dar, să nu zăbovim prea mult cu filosofia. Una și bună: să pierzi este ceva normal. Reține asta!

Ce mai poți face - și, ce-i drept, ceea ce ar trebui să faci de la bun început - este să ai un dialog interior - oricât de lung, dar sincer - în legătură cu suma pe care ești dispus să o pierzi pe fiecare tranzacție, dar a cărei pierdere o poți accepta. Altfel zis, trebuie să-ți răspunzi la întrebarea "care este suma maximă pe care o pot pierde fără a mă enerva sau a intra în depresie?". Și reține că nu trebuie să-ți răspunzi la nivel teoretic, ci încearcă să-ți imaginezi, să vezi scena în care în istoricul contului se găsește un ordin pe minus. Care este minusul maxim pe care-l accepți? Trăiește din plin acel sentiment pentru a afla adevăratul răspuns, pentru că altfel ai putea crede (stabili la nivel teoretic) că ești dispus să pierzi nu mai mult de suma X, când de fapt ești dispus să pierzi doar a zecea parte din suma X, iar pierderea sumei X te-ar aduce în acele stări negative.

După această "meditație", următorul pas este să îți formezi o strategie cu puncte clare de intrare și ieșire și cu un money-management bine pus la punct. Trebuie să fie o strategie cu care te simți confortabil, o strategie simplă, realistă și care funcționează atât la nivel teoretic cât și la nivel practic. Încearc-o mai întâi pe demo, dar nu te gândi că este pe demo, ci gândește-te că scopul este acela de a pune la punct ceva care trebuie să funcționeze pe real. Deci, nu te minți singur! Este important ca și aici să fii sincer deoarece atunci când, pe real fiind, vei avea parte de ordine pe minus, să poți da la o parte orice sentiment negativ, iar pentru a face asta trebuie să ai pe ce să te bazezi, iar de bazat de bazezi pe o strategie cu un momey-management care știi că funcționează, așa că nu te mai interesează o pierdere; este doar o pierdere a unui sistem altfel profitabil; este doar o pierdere printre multe alte câștiguri.

Ce ar mai trebui să faci este să nu tranzacționezi în timpul unor perioade foarte tulburi - cum ar fi Brexit - când pot să apară surprize și, deci, mișcări de preț care să treacă de SL. De aceea este bine să fii informat (mai bine zis să ai un minimum de informație), iar atunci când este cazul - adică foarte rar, dar imperativ - să stai în afara pieței. Nu uita că banii care vin repede se și duc repede, așa că căuta să profiți de fel de fel de lucruri pentru a te "îmbogăți peste noapte". Pe bursă te îmbogățești încet și sigur.

Dacă vei face cum ai citit în cadrul acestui articol, ar trebui să vezi pierderile cu alți ochi și mai ales ar trebui să nu te mai influențeze.

Voting postare: 0

0 Commentarii:

Spune-ţi opinia


Articole asemănătoare

Cum poți evita pericolele tranzacționării Forex

Cum poți evita pericolele tranzacționării Forex

Cei mai mulți traderi începători consideră că tradingul se bazează pe un sistem simplu care îți poate aduce profit și că Forexul înseamnă bani obținuți ușor. Piața financiară trebu..
  •   1
  •   4
  •   1210
  •   0
De ce sunt economiile considerate pierderi?

De ce sunt economiile considerate pierderi?

Cand vine vorba de bani, multi sunt de parerea ca economisirea este un lucru inteligent din punct de vedere financiar. Valorile si principiile culturii financiare se rezuma la idei..
  •   0
  •   0
  •   328
  •   0
Ce ținte să nu îți stabilești

Ce ținte să nu îți stabilești

Bineînțeles că este bine să avem un scop, iar tranzacționarea pe bursă nu face nici ea excepție, însă exact modul de stabilire al acestora trebuie ajustat dinamicii bursiere, atât ..
  •   0
  •   0
  •   60
  •   0
x

Abonare la Newsletter!


Vrei să fii un om bine informat?
Doar așa îți poți gestiona economiile corect.

Abonează-te la Educație!

Vă mulțumim!