Check-list-ul de dinaintea tranzacționării cu bani reali

Trecerea de la tranzacționarea demo la cea live (pe bani reali), deşi la un moment dat trebuie făcută, momentul în care îl alegi în acest scop poate face diferența dintre succes şi eşec. Este adevărat că indiferent cât ai tranzacționa pe contul demonstrativ (cu câtă sârguință), în primul rând tot nu vei fi dobândit suficiente cunoştințe (oricum şi după ani pe real, tot vei mai învăța, trading-ul fii d şi un proces de învățare continuă), iar în al doilea rând tot din pierderile pe real înveți cel mai mult (şi eficient). Cu toate acestea, una este să "prelungeşti viața" contului cât mai mult astfel încât să începi să-l ridici și cu totul alta este să-l falimentezi după o perioadă relativ scurtă - de la câteva ore până la câteva zile. Haide să vedem care sunt elementele pe care trebuie să le ai în vedere pentru a nu te găsi în cea de-a doua situație.

În primul rând sistemul de tranzacționare cu care pleci la drum trebuie să fie unul care să ți se potrivească şi, mai ales, cu care să te simți bine - cu care-ți face plăcere să lucrezi şi cu care te simți confortabil.

Practic, dacă înțelegi sistemul le care îl foloseşti (ceea ce implicit înseamnă că ştii să-l utilizezi - să-l pui în practică) atunci vei înțelege - în majoritatea timpului- şi piața, iar în acest fel îți vei putea face un plan pe care vei şti când îl poți pune în practică şi când nu, adică şibatunci când este bine să stai de-o parte. În acest fel nu vei mai "trăi cu teama" că vei rata vreo oportunitate şi nici nu vei vedea ca oportunități mişcări care se dovedesc pierzătoare. Iar atunci când nu înțelegi situația, înseamnă că sistemul nu îți oferă nici o oportunitate, deci vei face altceva cu timpul tău.

Că tot discutăm despre timp, un alt aspect foarte important fiind să împaci tranzacționarea cu activitatea ta curentă. Nu îți neglija serviciul sau afacerea pentru a te dedica tranzacționării! În funcție de programul pe care îl ai, caută să găseşti nu mai mult de două ore pentru a analiza piața. În legătură cu statul în fața platformei, nici ea nu trebuie să fie îndelungată. Mai bine să verifici ce 2-3 ori pe zi (în funcție de strategie) decât să stai ore în şir în fața platformei.

O altă discuție interesează fondurile. Dacă vei incerca să economiseşti la sânge pentru a strânge banii de cont sau dacă ți-l vei deschide folosind bani de care ai nevoie pentru altceva, cu gândul că o perioadă te poți lipsi de ei, greşeşti încă de la început deoarece emoțiile nu vor întârzia să apară şi te vor determina să iei cele mai neinspirate decizii, cu pierderile băneşti de rigoare.

Este bine ori să îți deschizi un cont cu banii de care te poți lipsi (efectiv îți imaginezi că le-ai dat foc şi nu-i mai ai) fie strângi în sensul în care pui bani de o parte din valoarea cate rămâne după ce îți scazi toate cheltuielile din venituri. Dacă după ce scazi datoriile din venituri rămâi cu zero (sau ieşi pe negativ) atunci trebuie să rezolvi această problemă înainte de a te gândi la tranzacționare; încercarea de a depăşi un astfel de impas prin tranzacționare îți va aduce doar amărăciune.

Riscul pe fiecare ordin trebuie să fie suficient de mic pentru a te simți confortabil cu potențiala pierdere. Dacă stai tot timpul să urmăreşti ordinul pentru a vedea "ce face", dacă nu eşti la platformă dar mintea ta este la tranzacție (deşi ar trebui să fie la activitatea curentă sau la locul unde te afli) sau dacă te trezeşti noaptea să te pui la curent (neavând somn din cauza ordinului) probabil rişti prea mult.

Or dacă soluția de a micşora riscul ar intra în contradictoriu cu profitul, în sensul că ar fi sub aşteptările tale, înseamnă că au contul prea mic, iar dacă vei continua să rişti îți vei falimenta contul. În această situație concentrează-te nu pe a câştiga bani, ci pe a deveni un trader bun.

Dacă a luat TP-ul (în contextul în care ai deschis ordinul în baza unui plan) , nu mai contează că este cu 1 lot sau cu 0.01 loturi; contează că ai gândit bine, că sistemul funcționează. Iar dacă este cu 0.01 loturi, vei creşte şi la un moment dat vei da şi cu mai mult.

Voting postare: 0

0 Commentarii:

Spune-ţi opinia


Articole asemănătoare

Cum faci rost de bani pentru tranzacționarea pe un cont real Forex?

Cum faci rost de bani pentru tranzacționarea pe un cont real Forex?

Acum câteva zile am primit un mesaj de la un forumist care suna cam aşa "Este adevărat că pentru a investi pe Forex am nevoie de foarte mulți bani? De unde iau bani ca să tranzacți..
  •   0
  •   0
  •   2958
  •   2
Despre tranzactionarea la bursa - experienta personala

Despre tranzactionarea la bursa - experienta personala

Sunt trader. Am ales aceasta meserie atat din pasiune, cat si din dorinta de a-mi dobandi libertatea financiara. Ca si orice alt domeniu, cariera de trader presupune mult efort, mu..
  •   0
  •   0
  •   1587
  •   0
3 greșeli de tranzacționare care îți distrug contul

3 greșeli de tranzacționare care îți distrug contul

Este uman să greșești, dar este o foarte mare greșeală să îți pierzi contul, deși la rândul ei o asemenea întâmplare poate să dea lecția sa, tristă dar prețioasă. Dar de învățat tr..
  •   0
  •   0
  •   1111
  •   0
Este tranzacționarea algoritmică mai bună decât cea tradițională?

Este tranzacționarea algoritmică mai bună decât cea tradițională?

Tranzacționarea tradițională Presupune urmarea de către trader ale unor reguli. Aceste reguli sunt obținute în urma asimilării informațiilor din cadrul unui curs de tranzacționare..
  •   0
  •   1
  •   1407
  •   0
Ce doriți, de fapt, de la piață?

Ce doriți, de fapt, de la piață?

"Câștigă sau pierde, toată lumea primește ceea ce dorește de pe piață. Unii oameni par să le plătească, așa că câștigă pierzând bani". Acest lucru se aplică în special în lumea co..
  •   0
  •   0
  •   1337
  •   0
Care sunt de fapt problemele?

Care sunt de fapt problemele?

Fie că ne place sau nu, acțiunile noastre sunt programate și regizate de psihicul nostru. Cu toții ne dorim să credem că facem alegeri independente de liberul nostru arbitru, având..
  •   0
  •   0
  •   1432
  •   0
x

Abonare la Newsletter!


Vrei să fii un om bine informat?
Doar așa îți poți gestiona economiile corect.

Abonează-te la Educație!

Vă mulțumim!