Cum să recunoști străpungerile false

Ce mai bună abordare este cea conservatoare, însă din varii motive și cea agresivă au rolul lor bine stabilit, iar din această pricină ar fi greșită și inclusiv nejustă orice tentativă de dizolvare a acesteia. Dar tocmai agresivitatea este de multe ori cea care aduce prejudicii (mici, dacă sunt controlate cu o metodologie de administrare a capitalului bine pusă la punct și mari, când emoțiilor li se dă frâu liber).

Reversul medaliei: cei agresivi, de multe ori, obțin prețuri de intrare mult mai avantajoase decât cei conservatori. Bineînțeles, există argumente pro și contra pentru fiecare dintre ei. Totuși, cum pot face cei agresivi pentru a nu fi prinși pe partea cealaltă a tranzacției? Mai exact, cum pot face pentru a recunoaște și evita pe cât posibil) străpungerile false?

Primul lucru pe care trebuie să-l faci (și vei vedea imediat de ce) este să treci puțin (doar puțin) de partea conservatorilor. De ce? Iată de ce: în mod firesc, când aștepți o străpungere, ești pregătit să inițiezi ordinul imediat cum linia, fie ea de suport ori rezistență, este străpunsă. Poți fi într-atât de pregătit încât, pentru a fi sigur că nu cumva omiți momentul, să plasezi un ordin de intrare de tip stop (adică un buy-stop sau un sell-stop) la o distanță (măsurată bineînțeles în pips) față de respectiva linie, distanță pe care o consideri ca fiind suficient de mare astfel încât să ateste validitatea străpungerii, dar în același timp suficient de mică pentru a prinde mișcarea încă din fașă și, drept consecință, să acumulezi câți mai mulți pips.

Problema este doar una: chiar dacă prețul se îndepărtează cu un număr "n" de pips de respectiva linie, nimic (chiar absolut nimic) nu-l poate împiedica să revină de acea parte a liniei în care se afla înainte de străpungere; or dacă acest lucru chiar se materializează, un lucru este cert: ai fost prins într-o străpungere falsă. Soluția: să aștepți (cum spuneam înainte, "doar puțin"), pentru a te asigura (atât cât permite oricare piață pe care ai specula-o) că străpungerea este una care se poate susține. "Și, mă rog, cum să mă asigur?" mă vei întreba, iar asta pe bună dreptate. Răspunsul scurt: vezi cum se comportă prețul imediat după străpungere.

Răspunsul, în varianta extinsă

Privește străpungerea ca pe acel moment când, copil fiind, împingeai ultima ușă care te despărțea de "cârdul de copii" cu care abia așteptai să te joci și cu câtă bucurie și determinare fugeai către ei. Tot acest sincer entuziasm trebuie regăsit și în situația unei străpungeri. După trecerea de cealaltă parte a liniei prețul se va duce cu hotărâre în direcția străpungerii. Cum ți s-ar părea dacă ți-ai aminti că din fuga ta către grupul de copii, te-ai fi oprit la mijlocul drumului fără un anume motiv? Ar fi ciudat, nu? Ei bine, același semn de întrebare trebuie să ți-l ridici și atunci când vezi prețul oprindu-se în vecinătatea liniei străpunse, chiar dacă lumânarea s-a închis dincolo de zona unde prețul se găsea înaintea acestui eveniment. Pentru a înțelege, haide să analizăm următoarele două exemple.

Primul exemplu



Nivelul 1.15736 fusese testat ca suport, facilitând o apreciere care totuși ar fi meritat efortul unui ordin. A doua oară, prețul a reușit să străpungă suportul (lumânarea suprapusă liniei verticale). Nu te-ai fi grăbit să intri pe vânzare, ci ai fi așteptat să vezi ce se întâmplă: oare prețul va "alerga cu entuziasm" mai departe sau se va "opri la mijlocul drumului", iar în această ultimă situație, date fiind "suspiciunile" ori semnelor că ceva nu este la locul lui, ai alege să mai aștepți? Următoarea lumânare lasă de înțeles că "entuziasmul" s-a cam consumat, așa că nu ai fi inițiat (încă, cel puțin) ordinul. Iar finalul este cel așteptat și decizia de așteptare cu un final fericit: urmează o lumânare de creștere, care se închide peste fostul suport, iar tu nu ai pierdut; și asta doar pentru că ai investit puțină răbdare.

Cel de-al doilea exemplu



Prețul străpunge suportul 0.75335, prin lumânarea suprapusă liniei verticale. Aștepți și vezi că se formează două lumânări cu câte un corp mic (prima îl are alb, iar ce-a de-a doua negru) și codițe orientate în jos, semn că energia de descreștere se pierde rapid. Deja este limpede că șansele ca străpungerea să fie una falsă sunt destul de mari, dar continui să urmărești situația, mai mult cu scopul de a-ți confirma ipoteza. Urmează o lumânare de descreștere (a treia de după cea care a străpuns), care, deși este de descreștere, a închis în zona minimelor celor două lumânări precedente și, pe deasupra, are și ea codița de jos mai lungă, indicativ că "ceva blochează"descreșterea. Cea de-a patra lumânare are corpul mai mic decât precedenta, indicând aceeași pierdere de "entuziasm". Următoarele trei lumânări readuc prețul la fostul suport. Urmează o lumânare puternică de descreștere care, însă, se oprește în zona minimelor precedentelor. După o lumânare indecisă (a noua), vin trei de creștere care duc iar prețul la fostul suport, formând totodată pe grafic un "double-bottom", configurație clasică ce semnalează sfârșitul unei deprecieri (în cazul discuției noastre, a eforturilor de depreciere de după străpungere) și începutul unei aprecieri; tocmai din acest motiv, prețul se apreciază mai apoi "numai" aproximativ 150 pips de la suport.

Concluzii

"Încet, dar sigur", precum spune o vorbă! Adevărat, că nici atât de încet ca cei ce tranzacționează conservator, însă nici atât de repede, astfel încât să rezulte o pierdere care putea fi cu ușurință evitată. Prin urmare, este bine pentru cei care se pliază pe abordările agresive să se înarmeze cu o cantitate minimă de răbdare, căci, până la urmă, piața va fi acolo și mâine. Recapitulând, o străpungere poate fi urmată de o retragere relativ rapidă dincolo de linia străpunsă ori de formare, în zona unde a ajuns după străpungere, a unei figuri de întoarcere (de obicei "double-bottom" sau "double-top"). Bineînțeles, nu toate situațiile se prezintă într-o asemenea manieră, dar este bine să fii precaut pentru a surprinde astfel de "capcane" și a nu fi surprins într-o poziție greșită. Nu vei fi perfect (căci nu acesta este scopul, iar pe deasupra este utopic), dar vei pierde mai puțin și vei câștiga mai mult.

Voting postare: 0

0 Commentarii:

Spune-ţi opinia


Articole asemănătoare

Strategia de tranzacționare "Yen Trader"

Strategia de tranzacționare "Yen Trader"

"Yen Trader" este una dintre cele mai apreciate strategii, dată fiind simplitatea și, prin aceasta, eleganța sa. Simplitatea îi conferă mai multe avantaje, precum a fi ușor de înțe..
  •   0
  •   1
  •   167
  •   0
6 cele mai bune strategii de trading bazate Price Action

6 cele mai bune strategii de trading bazate Price Action

Nu de puține ori vei întâlni, indiferent că discutăm de forumuri, blog-uri sau site-uri cu tradiție, planșe efectiv sufocate de indicatori (matematici). Dacă te vei uita și la poze..
  •   0
  •   0
  •   157
  •   0
Breakout Momentum Trading

Breakout Momentum Trading

Exact cum unele străpungeri dau încă de la început semne că ar fi false, alte străpungeri vin după respectarea unui anumit șir de evenimente, evenimente care nu fac altceva decât s..
  •   0
  •   0
  •   77
  •   0
Nu folosi indicatorii tehnici până nu studiezi acest material

Nu folosi indicatorii tehnici până nu studiezi acest material

Indiferent dacă ești nou în acest domeniu sau dacă ai experiență în tranzacționare și dacă te folosești de indicatorii matematici (tehnici), cu siguranță ai observat că aceștia fie..
  •   0
  •   0
  •   80
  •   0
x

Abonare la Newsletter!


Vrei să fii un om bine informat?
Doar așa îți poți gestiona economiile corect.

Abonează-te la Educație!

Vă mulțumim!