Să tranzacționez intra-day sau swing?

Haide mai întâi să vedem care sunt diferențele dintre aceste două abordări.

Day-trading-ul presupune tranzacționarea în cadrul unei zile. Într-o formulare explicată în mai multe cuvinte, day-trading-ul reprezintă abordarea prin care sunt deschise poziții pentru o durată de câteva ore, motiv pentru care ele evoluează "în cadrul unei zile". Cu toate acestea, o să vezi, traderii pot lăsa poziții și pentru cel puțin două zile dacă nu mai mult.

Ce este de notat în cazul acestui stil de tranzacționare este faptul că este strâns legat de sesiunile de tranzacționare. Bineînțeles că sesiunile sunt de o importanță covârșitoare luate însă în relație cu valutele aferente. Spre exemplu, în cadrul sesiunii europene, evoluează prin mișcări mai volatile valute ca EUR, GBP și CHF. În schimb AUD sau NZD, în cadrul aceleiași sesiuni europene, nu se vor mișca la fel, deoarece centrul economi care "le dă viață" nu este activ în acele momente, singurele responsabile pentru mișcările acestora fiind restrânsele tranzacții cu AUD și NZD ale băncilor din alte state. Bineînțeles și inversul este valabil, nici EUR neevoluând "splendid" în timpul sesiunii pacifice.

Prin urmare, pentru intra-day trading este nevoie să te axezi pe valutele ale căror centre economice sunt active în perioada în care tu tranzacționezi. De fapt, ar fi bine să fii la platformă cu puțin timp înaintea începerii acesteia pentru ca, în ideea apariției oportunităților, tu să inițiezi ordinul când încă "este liniște", pentru ca la deschiderea propriu-zisă a sesiunii, când prețul începe să se miște, tu să nu mai ai altceva de făcut decât să aștepți ca tranzacția să evolueze. Bineînțeles că sunt și situații când prețul începe să se miște după începerea sesiunii sau când ocaziile se ivesc la mijlocul acesteia.

În afară de sesiunea de tranzacționare, un alt aspect important este planșa pe care alegi să inițiezi ordinele, de periodicitatea ei fiind conexate și timpul și efortul pe care trebuie să le investești în această activitate. Pentru day-trading planșele pe care este luată decizia de intrare pot fi de la H1 la m5. Urmărirea în special a planșelor mici face din acest stil de tranzacționare unul care necesită o ședere îndelungată în fața platformei de tranzacționare, bineînțeles cu implicarea intelectuală adiacentă care, la rândul ei, nu face altceva decât să crească nivelul distresului psihic.

Ordinele pot fi închise manual sau prin stabilirea unor ordine TP și SL. Deși această metodă de tranzacționare presupune lichidarea pozițiilor la sfârșitul zilei sau al sesiunii de tranzacționare, unii traderi preferă să închidă o mare parte a poziției, lăsând o parte mică (să zicem 10% din volumul inițial) să evolueze pe parcursul a câtorva zile. Practic, acel volum rămas este tranzacționat ca si cum ar fi ordin de tip swing-trading.

Swing-trading-ul presupune tranzacționarea întregii unde, respectiv a întregului impuls. Acești traderi așteaptă zile poate și una sau două săptămâni până când pe grafic se formează un punct de intrare. Ei vor căuta locurile unde piața își schimbă direcția - deci, unde se termină corecția și începe impulsul. Odată materializat un punct de intrare, trader-ul va iniția poziția cu scopul de a o lăsa atâta vreme cât unda continuă. De obicei își va stabili un SL mai mare (spre deosebire de cei care tranzacționează intra-day și care caută să folosească SL-uri cât mai mici), fără TP. El va muta SL-ul, din aproape în aproape, astfel încât să-și asigure din profit, dar nici să u închidă ordinul prematur. La un moment dat va veni și corecția care va închide ordinul, însă asta după mult timp, deoarece o astfel de tranzacție durează de la câteva zile, până la trei săptămâni sau, în unele situații, chiar mai mult.

Acum, alegerea depinde de variabile precum dacă dorești să faci din trading o ocupație care să-ți "mănânce" tot timpul sau care să îți aducă profit pe lângă un alt venit stabil. În primul caz, day-trading-ul este soluția, iar în cel de-al doilea, swing-trading-ul. O altă variabilă este profitul. Cu siguranță, swing-trading-ul aduce profit-uri mai mari. O lata, "dorința" de a te implica în această activitate cu mai mult sau mai puțin distres. Dacă nu ai nervii tari sau ești o persoană căreia îi place confortul, atunci swing-trading-ul este soluția.

Până la urmă, ceea ce contează este să îți placă ceea ce faci și să înveți să tranzacționezi bine.

Voting postare: 1

0 Commentarii:

Spune-ţi opinia


Articole asemănătoare

Cum să îți stabilești corect obiectivele în trading

Cum să îți stabilești corect obiectivele în trading

Înainte de a putea realiza un lucru, trebuie să-l vezi clar. (Alex Morrison) Uneori, traderii depun efort să își ducă planul la bun sfârșit și reușesc să facă acest lucru, iar al..
  •   0
  •   0
  •   1590
  •   0
Configurații grafice: Triunghiul simetric

Configurații grafice: Triunghiul simetric

Triunghiurile sunt formaţiuni de continuare a trendului, caracteristice pentru evoluția pozițiilor traderilor activi. În configurațiile grafice se folosesc trei tipuri de triunghiu..
  •   0
  •   0
  •   897
  •   0
Tranzactionare automata

Tranzactionare automata

In acest articol voi scrie cateva lucruri despre tranzactionarea automata, care presupune utilizarea advisori-lor sau sau a robotilor de tranzactionare. Ce sunt acestia, de fapt?..
  •   0
  •   0
  •   1109
  •   0
Secretele Daytrading-ului

Secretele Daytrading-ului

Tranzactionarea la bursa este recunoscuta ca fiind o modalitate foarte populara si eficienta de a face bani, iar multi traderi privesc trading-ul ca pe o lume plina de adrenalina s..
  •   0
  •   0
  •   824
  •   0
Ce ținte să nu îți stabilești

Ce ținte să nu îți stabilești

Bineînțeles că este bine să avem un scop, iar tranzacționarea pe bursă nu face nici ea excepție, însă exact modul de stabilire al acestora trebuie ajustat dinamicii bursiere, atât ..
  •   0
  •   0
  •   269
  •   0
Cum sa crezi in abordarea ta cand faci trading.

Cum sa crezi in abordarea ta cand faci trading.

Ca orice altceva în viață, dacă crezi în ceea ce faci, șansele de reușită sunt mai mari. Făcând ceva într-o manieră neplăcută și aleatorie, vei ajunge rezultate nesăbuite, neinspir..
  •   0
  •   0
  •   1071
  •   0
Avantaje și dezavantaje în swing-trading

Avantaje și dezavantaje în swing-trading

Swing trading-ul este de departe una dintre cele mai populare metode de a tranzacționa piețele financiare. Dar, ca și în cazul oricărui tip de strategie, există atât avantaje cât ș..
  •   0
  •   0
  •   249
  •   0
Importanța păstrării încrederii

Importanța păstrării încrederii

S-ar putea să aflați că, în ciuda celor mai bune intenții ale Dvs., încă mai aveți mari dificultăți în a respecta regulile strategiei de tranzacționare cu care v-ați decis să merge..
  •   0
  •   1
  •   1081
  •   0
x

Abonare la Newsletter!


Vrei să fii un om bine informat?
Doar așa îți poți gestiona economiile corect.

Abonează-te la Educație!

Vă mulțumim!